Ne pot vindeca animalele de companie?

Orice persoana care a ingrijit vreodata un animal de companie va confirma imediat beneficiile mentale, spirituale si fizice ale cresterii companionilor cu patru picioare. Un animal calmeaza spiritul, reduce tensiunea si contribuie foarte mult la starea de bine pe care ar trebui sa o avem zi de zi. Pe langa distractie si rasete, un animal de companie poate aduce si multe alte beneficii uimitoare. De exemplu, cresterea si ingrijirea unui animal promoveaza responsabilitatea, disciplina si cultivarea spiritului. Au fost de asemenea prezentate multe documentari stiintifice prin care s-a demonstrat ca animalele pot fi folosite pentru o varietate de terapii. Exista si numeroase povesti despre animale care ajuta copiii cu autism sau alte persoane cu probleme medicale. Poate un lucru mai important este faptul ca animalele ne invata sa punem deoparte grijile, indoielile si temerile pentru a trai pe deplin.
Sursa: www.kbst.com

Daca te indoiesti de puterea de vindecare a animalelor, atunci considera doar ca fiecare om are nevoie sa socializeze, insa sunt foarte multe persoane care, indiferent de motiv, nu se simt confortabil in jurul altor oameni, insa in momentul in care ajung acasa isi mangaie si imbratiseaza animalul. Aceasta unire dintre om si animal este extrem de importanta in orice proces de vindecare sau, de exemplu, de recuperare dupa o zi grea la birou. Animalele sunt, de asemenea, recunoscute pentru ca pot ajuta copiii care sufera de tulburari de atentie, pe cei cu dificultati emotionale sau chiar persoanele bolnave de Alzheimer.

Chiar daca credeti ca pisicile si cainii ar putea fi cele mai comune animale „terapeutice”, veti fi surprinsi sa descoperiti alte tipuri de animale utilizate cu acelasi scop de vindecare. Cai, serpi, capre, iepuri, pasari, pesti si chiar porci (care sunt mult mai inteligenti decat ii cred majoritatea oamenilor) au fost toate folosite pentru tratamentul uman / animal. Parerea noastra este ca orice animal care ofera unei persoane posibilitatea de a se conecta fizic, emotional sau spiritual poate fi vindecator, chiar daca poate ne referim doar la o soparla. Animalele au o capacitate foarte mare de a ne iubi si de a ne accepta neconditionat exact asa cum suntem, fara sa incerce sa ne schimbe.

In cele din urma, animalele ne pot invata cum sa traim. De exemplu cu ajutorul animalelor pot fi ajutati copiii care se confrunta cu situatii speciale in viata lor, pot fi invatati lectii de viata foarte valoroase precum si unele abilitati. Cresterea si ingrijirea unui animal poate parea doar o distractie uneori, dar s-a dovedit stiintific ca aceste sarcini ii invata pe copii sa aiba rabdare, compasiune, sa-si stabileasca si sa indeplineasca niste obiective. Caii, cainii, pisicile si multe alte tipuri de animale ii pot invata pe copii cum sa devina niste adulti responsabili pentru societatea in care traim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu